sâmbătă, 13 mai 2017

În ţara maramureşului





Bună tuturor.
A trecut aproape o lună de la ultima postare, o vacanță mai exact.
Ei bine, această vacantă a fost una de neuitat datorită frumoasei călătorii spre Țara Maramureșului.
Această bucată de Rai, cum i-aș putea spune, mi-a rămas în suflet şi își merită pe deplin locul 1 din locurile mele favorite.
Prin această călătorie m-am putut bucura de frumusețile pe care ni le poate oferi România, de la câmpurile de rapiță, până la crestele munților sau peisajele din zona serpentinelor.
Dar să revin la subiect, Maramureșul e spectaculos, are niște peisaje de-ţi dau lacrimile de drag.
Eu m-am atașat rapid de această zonă şi din acest motiv mi-am propus să revin vara aceasta pentru o perioadă mai lungă.
În Maramureș am ajuns în urma unei invitații la o nuntă specifică zonei, mai exact în comuna Bârsana "Terram Zurduky", unde se găsește şi Mânăstirea Bârsana.
În aceste locuri simți cu adevărat că trăiești, te simți liber iar toate acestea într-un peisaj de vis, dar asta nu e tot. Ceva ce m-a bucurat nespus este felul de a fi al oamenilor de aici, calzi, primitori, plini de viață şi de bunăvoinţă, total diferit de ce găsești la București.
Voi lua în discuție fiecare element referitor la Maramureș:

MÂNĂSTIREA BÂRSANA
Clopul

Cu siguranţă un loc în care îţi găseşti liniştea şi pacea sufletească, unde şti că nimeni şi nimic nu te poate tulbura, unde şti că nu ai de ce să fi stresat şi că totul este perfect.
Eu am avut ocazia să fiu cazat chiar lângă mânăstire şi  a fost tare bine. Deşi telefonul meu nu avea nici o linie de semnal a fost chiar un mod mai bun de a scăpa de stresul pe care îl provoacă acesta, folosindu-l doar la făcut poze 😊










Altarul-biserica nouă
Altarul-biserica veche

Cimitirul vesel de la Săpânța

Această locație nu prea mi-a plăcut, ideea de vizită la cimitir nu-mi place, dar să zicem că a fost bine și m-am bucurat de drumul până acolo.

Mâncarea

Cu siguranță în Maramureș nu poți spune niciodată că nu ai ce mânca, chiar ai şi încă multă şi foarte bună, oamenii de aici sunt adevărați "master chefi".
Oriunde mergeam, nu lipsea aperitivul, unde se găseau minim 3 feluri de brânză. Iar eu care ador brânza de mic... Iar brânza, după cum toți știm, nu merge fără ceapă, iar dacă e ceapă roșie, acela ești, nu te mai oprești :))
Sarmalele sunt nelipsite şi aici, dar cu un gust diferit şi foarte bun.
Supa cu tăiţei ușor picantă este de asemenea deosebită.
Dar să nu uit de cea mai bună parte, prăjiturile şi torturile (nu degeaba sunt 4-5 torturi la nuntă).
La această categorie nu am nimic de obiectat, doar cuvinte de laudă, maramureșeni-s super bucătari şi cofetari 😊

Haine și port popular 

Portul popular constituie un element etnografic important pentru identitatea românilor din Maramureș.
Să fiu mai precis, privind mai în detaliu, putem identifica locuitorii după satul de proveniență în funcție de elementele costumației.
Interesant este faptul că hainele erau confecționate în gospodărie, din materii prime realizate de oameni tot acolo, deși evreii introduseseră materiale artificiale, dar asta datorită conservatorismului.
Însă după al doilea RM, tendințele s-au schimbat.
Sunt mai multe porturi:
  • portul copiilor (coconi)
  • portul feciorilor şi fetelor
  • portul adulților
  • portul bătrânilor
  • portul de zi cu zi
  • portul de sărbătoare
  • portul de doliu
Elementele portului bărbătesc:
  1. pălăria (clopul)/căciula(cuşma)
  2. cămaşa (cămeşa)
  3. puloverul (sfetărul)
  4. pieptarul
  5. cojocul
  6. cioarecii
  7. gatile
  8. guba
  9. cizme/opinci
  10. *curea lată

Elementele portului femeilor:







  1. năframă (pânzătură)
  2. cămaşă lungă (stan)
  3. sfetăr
  4. pieptar
  5. cojoc
  6. fustă
  7. zadie
  8. lecric
  9. lecrec
  10. opinci de oargă
  11. obiele

Podoabe şi accesorii:

Clop


Tradiţii şi obiceiuri:

Ceea ce se știe și de care m-am convins și eu, este că în Maramureș oamenii sunt foarte credincioși. Aceștia nu încep să mănânce până nu se spune rugăciunea, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că mai există şi oameni cu credință, semn că oamenii şi-au păstrat tradițiile din moşi-strămoşi.
Tradiția lemnului este încă actuală și fiecare maramureșean se mândrește cu ea. Am fost şi am văzut tot felul de obiecte şi jucării făcute din lemn dar şi altfel de obiecte folosite cu mult timp în urmă, precum şi vestitele porţi maramureşene.
Mai există şi tradiția ţesăturilor, mod în care femeile își croiesc hainele acasă.

Poartă
   


Dansuri:

Aceasta este categoria care pe mine m-a impresionat atât prin stilul de dans cât şi prin ideea de păstrare a tradiției.

Dansul tradițional maramureșean care m-a uimit a fost învârtita, unde udatul pe jos cu horincă pentru a ''luneca'' este de-a dreptul fascinant.

Dansul specific băieților este Bărbătescul (sau Feciorescul).
Jocul de perechi este numit Învârtita (De-nvârtit) - în timp ce băiatul execută încontinuu pași tropotiți, fata se plimbă la dreapta sau la stânga (sau în jurul lui) în pași mărunți.
Un dans specific în zonă este și Jocul lui Vili, dans bărbătesc de tradiție haiducească.


Dar cum maramureșenii știu bine a juca, melodiile noi de acum precum Despacito şi Chantaje nu le-au fost prea greu de intrat în ritm, un alt motiv pentru care maramureșenii sunt super😎



A fost cea mai frumoasă experiență de până acum😃
În afară de Maramureș am fost și prin Ardeal, dar asta poate într-o altă poveste :))

Cam atât pentru astăzi, data viitoare (după teze) voi veni cu o nouă recenzie poate la JURNAL de Palahniuk sau Glamorama de Ellis.
Sper că v-a plăcut, vă aştept cu păreri sau sugestii în comentarii.
Până data viitoare, numai bine! 


















2 comentarii: